"Avem timp
avem timp pentru toate. Sa dormim
sa alergam in dreapta si in stanga
sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine
avem timp sa citim si sa scriem
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu
avem timp pentru ambitii si boli
sa invinovatim destinul si amanuntele
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare
avem timp sa ne-alungam intrebarile
sa amanam raspunsurile
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam
avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea
avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem
avem timp pentru toate
nu e timp pentru putina tandrete
cand sa facem si asta, murim."
Asta este una dintre poeziile mele preferate, de care mi-am amintit azi cu ocazia drumului zilnic prin orasul, mai nou, incins. Am pierdut mult timp cu maruntisuri, du-te acolo, intoarce-te, mijloace de transport in comun, praf, calduraaa, oameni transpirati, priviri incrancenate, certuri pentru ultimul loc de parcare, certuri pentru coada de la posta, taximetristi manelisti care striga dupa tine "hey, papusa", oameni cu masini luxoase care arunca pe geam mucul de tigara si paharul de cafea la semafor, injuraturi, batrani amarati...
Singurii care pareau fericiti erau cainii maidanezi care zaceau dositi la umbra, "zambeau" si leneveau maraind in somn...ce viataaa! Nici nu de compara cu cei "de rasa" care merg obositi in hamuri si lese, cu blana coafata trendy, tarati de stapan de colo colo, pusi sa isi faca nevoile intr-un anumit loc (nevoi pe care bineinteles nimeni nu le aduna si raman sa imputa intrarea in bloc) si care in afara orei zilnice de plimbare zac gafaind intr-un apartament de la etajul n...
Am putea si noi sa ne comparam cu ei, locuitori ai unui oras, mai nou, incins, subjugati de indatoririle zilnice, sclavi ai slujbelor, sclavi ai creditelor la banci, sclavi ai traficului, inchisi in colivia noastra de la etajul n...si totusi, AVEM TIMP. Oare? Oare timpul se masoara in lucruri pe care le faci pur si simplu sau in lucruri pe care le faci cu placere? Asa zisul "timp liber" e egal cu zero, o zi este egala cu zero daca la sfarsit simti ca nu ai adaugat nimic in sertarul de cunostinte, in sertarul cu mici placeri personale sau in sertarul dedicat oamenilor pe care ii iubim...pentru mine cel putin asa este.
Viata este un dulap cu sertare in care adaugam in fiecare zi timp. Fiecare isi imparte dulapul in mai multe sertare...la impartirea propriu-zisa, cand viata de adult incepe sa se contureze, fiecare isi zice in sinea lui ca cel mai bogat si plin sertar va fi cel cu distractie, vise transformate in realitate, calatorii in jurul lumii, oameni iubiti si prieteni. Intre timp insa, asta se uita, sertarele cu placeri raman prafuite si cu panza de paianjen prin colturi, pastrand ca pe o comoara visele si idealurile tineretii, sperand ca intr-o zi vor fi descoperite si explorate...rar se intampla asa, rar sau prea tarziu...
Eu acum mi-am construit dulapul, mi-am aranjat sertarele si mi-am setat idealurile, mi-am intins aripile si am pornit la drum.Tot ceea ce sper este ca la sfarsit sa ma gasesc intr-o situatie cel putin echilibrata, cu un bagaj mare de cunostinte, cu un numar mare de locuri vazute, cu multi prieteni, alaturi de oameni iubiti, totul sustinut insa de munca...in proportii egale. Cel mai rau imi va parea insa de timpul pierdut pentru maruntisurile care leaga lucrurile cu adevarat importante.
Si ca sa nu egalez totusi ziua de astazi cu zero, voi mai adauga timp in sertarul cu intelepciune...in traducere libera, ma duc sa invat pentru examenul de maine, poimaine, de luni s.a.m.d...da, adevarul e ca sunt in sesiune. Si nu voi cataloga timpul asta drept un timp pierdut cu lucruri neplacute, deoarece mie imi place sa invat...multe, cat mai multe din domenii care imi starnesc interesul.
Asadar, asta este poezia la care revin atunci cand simt ca pierd esenta vietii mele biologice pe acest pamant:)
avem timp pentru toate. Sa dormim
sa alergam in dreapta si in stanga
sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine
avem timp sa citim si sa scriem
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu
avem timp pentru ambitii si boli
sa invinovatim destinul si amanuntele
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare
avem timp sa ne-alungam intrebarile
sa amanam raspunsurile
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam
avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea
avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem
avem timp pentru toate
nu e timp pentru putina tandrete
cand sa facem si asta, murim."
Asta este una dintre poeziile mele preferate, de care mi-am amintit azi cu ocazia drumului zilnic prin orasul, mai nou, incins. Am pierdut mult timp cu maruntisuri, du-te acolo, intoarce-te, mijloace de transport in comun, praf, calduraaa, oameni transpirati, priviri incrancenate, certuri pentru ultimul loc de parcare, certuri pentru coada de la posta, taximetristi manelisti care striga dupa tine "hey, papusa", oameni cu masini luxoase care arunca pe geam mucul de tigara si paharul de cafea la semafor, injuraturi, batrani amarati...
Singurii care pareau fericiti erau cainii maidanezi care zaceau dositi la umbra, "zambeau" si leneveau maraind in somn...ce viataaa! Nici nu de compara cu cei "de rasa" care merg obositi in hamuri si lese, cu blana coafata trendy, tarati de stapan de colo colo, pusi sa isi faca nevoile intr-un anumit loc (nevoi pe care bineinteles nimeni nu le aduna si raman sa imputa intrarea in bloc) si care in afara orei zilnice de plimbare zac gafaind intr-un apartament de la etajul n...
Am putea si noi sa ne comparam cu ei, locuitori ai unui oras, mai nou, incins, subjugati de indatoririle zilnice, sclavi ai slujbelor, sclavi ai creditelor la banci, sclavi ai traficului, inchisi in colivia noastra de la etajul n...si totusi, AVEM TIMP. Oare? Oare timpul se masoara in lucruri pe care le faci pur si simplu sau in lucruri pe care le faci cu placere? Asa zisul "timp liber" e egal cu zero, o zi este egala cu zero daca la sfarsit simti ca nu ai adaugat nimic in sertarul de cunostinte, in sertarul cu mici placeri personale sau in sertarul dedicat oamenilor pe care ii iubim...pentru mine cel putin asa este.
Viata este un dulap cu sertare in care adaugam in fiecare zi timp. Fiecare isi imparte dulapul in mai multe sertare...la impartirea propriu-zisa, cand viata de adult incepe sa se contureze, fiecare isi zice in sinea lui ca cel mai bogat si plin sertar va fi cel cu distractie, vise transformate in realitate, calatorii in jurul lumii, oameni iubiti si prieteni. Intre timp insa, asta se uita, sertarele cu placeri raman prafuite si cu panza de paianjen prin colturi, pastrand ca pe o comoara visele si idealurile tineretii, sperand ca intr-o zi vor fi descoperite si explorate...rar se intampla asa, rar sau prea tarziu...
Eu acum mi-am construit dulapul, mi-am aranjat sertarele si mi-am setat idealurile, mi-am intins aripile si am pornit la drum.Tot ceea ce sper este ca la sfarsit sa ma gasesc intr-o situatie cel putin echilibrata, cu un bagaj mare de cunostinte, cu un numar mare de locuri vazute, cu multi prieteni, alaturi de oameni iubiti, totul sustinut insa de munca...in proportii egale. Cel mai rau imi va parea insa de timpul pierdut pentru maruntisurile care leaga lucrurile cu adevarat importante.
Si ca sa nu egalez totusi ziua de astazi cu zero, voi mai adauga timp in sertarul cu intelepciune...in traducere libera, ma duc sa invat pentru examenul de maine, poimaine, de luni s.a.m.d...da, adevarul e ca sunt in sesiune. Si nu voi cataloga timpul asta drept un timp pierdut cu lucruri neplacute, deoarece mie imi place sa invat...multe, cat mai multe din domenii care imi starnesc interesul.
Asadar, asta este poezia la care revin atunci cand simt ca pierd esenta vietii mele biologice pe acest pamant:)
Foarte frumos articolul...m-a pus pe gânduri...
RăspundețiȘtergereMulta bafta in sesiune!
RăspundețiȘtergereCristina
Mai departe de moarte, mai departe de viata,
RăspundețiȘtergeremai departe de dragoste, mai departe de mine,
mai departe de noi,
mai departe de cei care-am fost,
de cei care-am fi putut deveni.
Si cursa continua.
"Cursa"-O. Paler
Emotionant!
RăspundețiȘtergere