FAQ's - Frequently Asked Questions

Bun venit, dragi cititori!
 
Am adunat pe aceasta pagina cateva intrebari pe care le primesc destul de des si care cred ca vor lamuri esentialul insa daca mai aveti nelamuriri le astept sub forma unui comentariu la aceasta postare iar eu va voi raspunde fie in particular fie voi adauga intrebarea voastra acestei liste. De asemenea, daca am omis vreun amanunt important in raspunsul la aceste intrebari, va rog sa imi semnalati si acest lucru.

Ce ingrediente conţin săpunurile Jovis Homemade Beauty?
Toate săpunurile noastre au o bază de ulei de măsline, ulei de cocos, unt de cacao, ulei de sâmburi de struguri şi ricin la care se adauga diferite alte ingrediente, in funcţie de săpun: argilă, sucuri de legume, produse apicole , fulgi de ovăz, cafea, petale de flori etc.

Ce pH au săpunurile Jovis Homemade Beauty?
pH-ul normal pentru un săpun natural, fără aditivi sintetici care sa controleze valoare acestuia, este între 8 şi 10, iar săpunurile noastre se încadrează în acest standard.

Săpunurile conţin sodă caustica (hidroxid de sodiu)?
Nu, produsul finit nu conţine hidroxid de sodiu, deşi acesta se foloseşte in cursul procesului de preparare, fiind un ingredient esenţial fără de care săpunul nu ar exista.
Ca şi compus chimic, săpunul este o sare obţinută prin reacţia dintre un acid (acizii graşi din uleiurile vegetale) şi o bază (hidroxidul de sodiu).In urma acestei reacţii, numită saponificare, se obţine săpunul care nu mai conţine nici hidroxid de sodiu şi nici ulei, fiind practic un ulei saponificat. Cantitatea de hidroxid de sodiu este atent calculată, in funcţie de anumiţi indici de saponificare specifici fiecărei grăsimi vegetale in parte, astfel încat la sfarşitul reacţiei să nu rămână sodă nereacţionată, aceasta fiind in totalitate neutralizată. Mai mult decat atât, la sfârşitul procesului de saponificare, noi adăugam în compozoţie o anumită cantitate de uleiuri vegetale ce răman nesaponificate, special pentru a aduce un plus de ingrijire pielii.

Sunt săpunurile Jovis potrivite pentru copii, persoane cu pielea sensibilă sau doamne însărcinate?
Un săpun 100% natural pe bază de ingrediente vegetale este mult mai prietenos cu pielea comparativ cu unul obişnuit, plin de compuşi sintetici, fiind recomandat în cazul pielii sensibile care se irită uşor, în cazul predispoziţiei la alergii precum şi pentru ameliorarea diferitelor afecţtiuni ale pielii.
Pentru bebeluşi, doamne însărcinate sau persoane cu pielea extrem de sensibilă, recomandam un săpun lipsit de uleiuri esenţiale, fără miros, cum este Sofia Baby Soap sau Bunătăţi din stup, cu ingrediente special alese pentru a îngriji fără probleme până şi cea mai sensibilă piele.
Cine si unde prepara produsele?
Daca la inceput eram eu de una singura, de ceva timp am reusit sa imi gasesc un sprijin de incredere in mama, care a devebit partenera mea de lucru.Nu m-as descurca cu toate fara sprijinul prietenului si tatalui meu...pana si bunica si cateii mei ma incurajeaza, toata familia. Mai nou, am inclus-o si pe matusa mea, o artista a crosetatului care mestereste accesoriile crosetate pentru baie .
In concluzie, "Jovis - homemade beauty" s-a nascut intr-un mediu curat, in care domneste pacea si armonia, lucru transmis si in produse, cred eu.

"Atelierul de lucru" sau mini-laboratorul nostru este acasa (doar e homemade, nu?), intr-o incapere special amenajata. Ca localizare ne gasiti in comuna Ghindaresti, judetul Constanta, un sat situat chiar pe malul Dunarii, intre niste peisaje superbe cu locuri neatinse de mana omului, unde iarba e parca mai verde, soarele parca straluceste mai tare, pasarile canta parca mai frumos...din aceste locuri minutate aleg si culeg cu grija unele plante incluse in produse.Am incercat sa includ niste poze reprezentative, facute recent.
Asta a fost asa o nota mai personala, o portita deschisa in culise pe care sper ca o veti aprecia si va va ajuta sa intelegeti mai bine ce inseamna "Jovis  Homemade Beauty"...a pornit ca o pasiune rebela , a devenit o munca facuta cu placere, din pura pasiune iar eu cred ca asta este cel mai important si se reflecta in calitatea produselor.

Bine ati venit, inca o data, si sedere placuta!:)

15 comentarii:

  1. Foarte frumos zis si citind cu cata pasiune faci produsele astea, te apreciez si mai mult. Nici nu poti sa-ti inchipui cat ma bucur cand vad ca esti atat de environment friendly :) Eu fiind vegetariana si de ceva timp, incerc sa nu folosesc produse care au ingrediente animale sau au fost testat pe ele. Asa ca ce faci tu e "music to my ears" :))
    PS: Am luat 3 sapunuri de la tine acum vreo luna si sunt foarte multumita :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Invitatie la joaca,tag issue :)
    1. Ce alegi intre a iubi potrivit persoana gresita si a iubi gresit persoana potrivita?
    2. Enumera 3 obiecte de pe raftul cu amintiri la care nu poti si nu vrei sa renunti.
    3. O melodie pe care o asculti cand esti trista si vrei sa te descarci si una pe care dansezi de fericire.
    4. Care-i primul lucru care iti vine in minte cand iti imaginezi o camera goala cu pereti albi?
    5. Ce ai alege intre a schimba ziua de ieri sau pe cea de maine, si de ce?
    7. Pune te rog o fotografie in care te regasesti sau pe care nu ti-o poti scoate din minte, si nu ma refer la o ipostaza a propriei persoane. Un peisaj, un portret, etc...
    8. Cateva versuri care ti se suprapun sau pur si simplu te motiveaza si inspira. Sau macar un citat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna Ioana! Eu voiam doar sa-ti spun ca in ultimele zile nu am putut sa-ti vizitez blogul, ma bucur mult ca acum merge. Si...zilele urmatoare sa te uiti pe blogul Gabrielei, am facut un review pt 3 dintre produsele tale (din ce am incercat pana acum)..sunt cele mai sincere ganduri si sunt convinsa ca te vor bucura! Abia astept sa incerc produsele noi. G.

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna Ioana,

    Te felicit pentru ceea ce faci si ma bucur ca se fac astfel de produse in Romania si iti doresc succes in continuare!
    Am vazut ca ai o comunitate destul de mare eco si vroiam sa iti spun ca si noi facem parte din aceasta comunitate, incercam sa fim cat mai "verzi" posibil in Romania prin primul salon organic de frumusete din Romania.In salonul nostru folosim numai produse organice, iar unele masti si produse sunt handmade, proaspat preparate.
    Cand mai ajungi in Bucuresti te asteptam pe la noi!
    Cu drag,
    Corina Chelu
    Salon organic Ever Green

    RăspundețiȘtergere
  5. hey, este extrem de interesanta pasiunea ta si ma bucur ca integrezi natura in produsele tale:) ingrediente naturale, fara conservanti, biodegradabile si in plus ...esti din Constanta ca si mine:) Foarte frumos:) Ma bucur ca te-am descoperit:)

    Mult succes (Ioana, nu:D?) !!

    Cu drag,
    Alexxa

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna.
    Ai reusit in cele din urma sa obtii autorizatii de la OPC si alte institutii? Ai SRL sau II/PFA?
    Din cate stiu e cam ilegal ce faci tu aici, de la vanzare panala la productie. Nu ma intelege gresit, apreciez, admir si chiar am in plan o astfel de afacere mica, dar legile sunt legi. Din cate am inteles o sa fie nevoie sa angajezi o asistenta medicala farmacista sau chiar o farmacista, si pentru asta e nevoie de SRL, pentru a infiinta SRL trebuie sa iti fie autorizat locul de productie conform normelor, apoi alte cheltuieli and so on. Daca ai gasit tu o alta portita, desi nu cred ca exista, te rog spune-mi si mie.

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna, nu e deloc ilegal ceea ce fac eu aici intrucat functionez pe SRL, cu loc de productie autorizat, cu produse analizate la un laborator de specialitate, si cu o persoana cu studii in domeniu participand la toata activitatea de productie. Bineinteles, mai e de lucru, intrucat nu toate formalitatile sunt gata insa ce a fost mai greu a fost facut, si anume, analiza produselor.

    RăspundețiȘtergere
  8. http://www.youtube.com/watch?v=odI7pQFyjso&feature=channel

    Am vazut ca ai scris despre uleiul de palmier si iti las acest link...este despre dove care are in compozitie ulei de palmier...scrie si tu celor de la dove sa nu mai foloseasca uleiul de palmier...poate reusim sa schimbam ceva

    RăspundețiȘtergere
  9. Imi recomandati va rog ce fel de ulei esential aromatizant sa folosesc, pentru ca am inteles ca nici acestea nu sunt intotdeauna naturale cum se zice.
    Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Anonim: Uleiurile aromatizate nu sunt naturale, cele esentiale da:)

    RăspundețiȘtergere
  11. buna...in primul rand vreau sa zic k toate produsele tale arata exceptional...si stiu k sunt foarte bune, felicitari:) acum vreau sa te intreb daca este normal ca sapunul sa miroase la inceput( a doua zi dupa fabricare) a soda, a ceva urat:):) sau experimentul meu sa fie unul esuat :) mersi mult si mult succes :*

    RăspundețiȘtergere
  12. @Anonim:
    Merci frumos pentru apreciere:)
    Nu stiu ce sa zic despre sapunasul tau. La mine, a doua zi sapunurile miros destul de puternic a uleiul esential continut...pe parcurs mirosul se mai domoleste. Probabil daca ai facut un sapun fara ulei esential, miroase un pic mai ciudat...Asa am si eu sapunurile Sofia Baby Soap si Bunatati din stup, dar nu as zice urat sau a soda.
    Pup!

    RăspundețiȘtergere
  13. Totul este nemaipomenit , nu ma satur sa ma uit pe site-ul tau ..... am facut si eu un sapunas cu galbenele si lamiie si am pus 15 pic de UE de lamiie la 100 gr de sapun , dar parca nu miroase asa de tare.Oare trebuia sa pun mai mult ?
    Din cate stiu eu ,nu se pun mai mult de 15 pic de UE la 100 gr sau ml de compozitii in general .Ce parere ai , am facut bine ? .....

    Pusi

    RăspundețiȘtergere
  14. Ma bucur ca iti place ce vezi pe-aici:)
    Legat de sapun, parerea mea este sa pui atat ulei esential cat este nevoie pentru a-ti satisface pretentiile olfactive. Daca la alte compozitii (creme, de exemplu), regulile sunt ceva mai restrictive in ceea ce priveste cantitatile de uleiuri esentiale, la sapun nu e chiar asa...
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere