Frustrarile unei studente

Vorbeam eu la un moment dat aici pe blog despre cat de mult imi place facultatea pe care o urmez. Trebuie sa fac o precizare legata de acest lucru: imi place domeniul pe care am ales sa-l studiez...nu felul in care acesta se transpune in practica la noi in facultate.

Inainte sa incep facultatea, aveam asteptari foarte mari (imi dau seama de asta acum ca atunci mi se pareau perfect normale cerintele mele de la o universitate)...treptata, am realizat ca nu este asa cum imi imaginam. Nu este deloc asa cum imi imaginam. Am trecut peste multe lucruri, am zis ca nu-i nimic...pana acum? Cat o sa imi mai cobor standardele si cat o sa mi se mai para normal ca lucrurile sa fie facuta cu jumatate de masura si in pripa...intr-o universitate?

Mai multe evenimente din ultimele zile mi-au umplut paharul, de altfel destul de umil, zic eu. 

Saptamana asta a fost aniversarea a 50 de ani de la infiintarea universitatii Ovidius, eveniment care s-a sarbatorit printr-o serie de conferinte, workshop-uri, dezbateri pe diverse teme, in centrul atentiei fiind un nene japonez de la ONU, care a venit sa vorbeasca studentilor romani despre activitatea ONU si ce implica ea. Si descriu toate astea in termeni simplisti  si naivi pentru ca mai mult de atata nu stiu si nu am inteles. Iar asta pentru ca, la ditamai aniversarea, nu s-a gandit nimeni sa anunte si studentii frate, un afis ceva in facultate, profesori care sa vorbeasca despre asta..ceva, sa zica cineva ceva. Pauza!

In schimb, in ziua de dinaintea inceperii evenimentului, s-a gandit cineva sa ne anunte si pe noi, pe la 9 seara, printr-un mesaj pe messenger care trebuia sa fie transmis la tot anul, mesaj foarte succint de altfel, din care toata lumea a inteles ca e o conferinta cu ceva legat de ONU, la care participarea e obligatorie (in locul laboratorului pe care trebuia sa il avem in acea zi). Aaa, ni se mai spune ca ar trebui sa venim imbracati cat mai elegant, ca poate omul ala vrea si o discutie cu noi, nu doar mutre de studenti jerpeliti cu blugi si tenesi. Da, ca posibilitatea unei discutii depinde de felul in care te imbraci la eveniment, nu de faptul ca ar trebui sa fii anuntat dinainte ce si cum se intampla, poate te interesai si tu de tema respectiva, poate ti se nasteau curiozitati, poate ai fi vrut sa afli mai multe despre ceva de care ai citit un pic pe net. Nu, eram un ciorchine de studenti, care habar nu aveau de ce sunt acolo, ce se intampla acolo, cu ce ocazie se intampla ce se intampla acolo. 

Aaa, si partea care mi-a placut cel mai tare a fost ca discursurile rectorului si al altui nene tot de la universitate probabil abundau de expresii de genul "dear students", "our beloved students", "wonderful students" si minunatii de genul "vai cat de interesati sunt studentii nostri", "vai ce deosebit de onorati sunt ca ati venit la noi universitate, ce privilegiu". Si bietii studenti stateau plouati in sala ca niste figuranti care abia se dezmeticeau ce se intampla acolo. Si poate ca altii s-au simtit plictisiti. Eu m-am simtit folosita, am simtit ca isi bate universitatea joc de mine, de noi. Adica noi nu suntem buni decat sa umplem o sala si sa dam impresia de "ia uite cati studenti interesati"...in nici un caz nu trebuie sa fim si noi anuntati dinainte...nuuu. Aaa, si intrebarea cea mai uimitoare? "Dar chiar atata dezinteres din partea voastra?" Daaa, ca exact din partea noastra era dezinteresul!

Dar au fost si parti amuzante la conferinta asta. Cum ar fi ca se pregateau oamenii sa ne puna filmuletul de prezentare si cand colo si-au dat seama cu stupoare ca este o defectiune tehnica, si nu se conecteaza laptopul la videoproiector iar rezolvarea ei a durat cateva minute bune...iar distinsul oaspete se uita mirat in stanga si-n dreapta cu ochii lui liniari. Si totusi a fost politicos si ne-a spus ca ii place in Romania!:)) Asta ca sa nu mai spun ca la masa la care stateam cei 4 oameni care au tinut conferinta era o singura tava cu 4 pahare si o ditamai sticla de 2 litri, undeva intr-un colt al mesei si au fost nevoiti bietii de ei sa-si intinda toate tendoanele si sa-si forteze elasticitatea ca sa-si potoleasca gatul uscatcu o gura de apa. Mai lipsea sa le puna un bidon din ala de 5 litri cu pompita pe masa! Dar hai ca am si eu un ochi prea critic: omului n-o sa-i pese de detaliile astea...dar cu siguranta se va supara daca nu venim imbracati elegant.

Aaa (se pare ca nu mai contenesc cu revelatiile), partea cea mai buna a venit abia spre seara (stii, save the best for last) cand am primit un mail care spune ca daca este cineva cu preocupari in domeniul dezvoltarii durabile, poate sa participe cu un mini proiect/prezentare la activitatile desfasurata si cum ca aceasta va fi inclusa fara preget in program...doar ca participarea (si implicit proiectul) trebuiau anuntate CEL TARZIU a doua zi. Si se mai plange lumea de noi studentii ca invatam pe ultima suta de metri in sesiune!

Picatura numarul 2 

Era vorba ca joi sa se desfasoare actiune de plantat 50 de copaci in campusul universitar. De chestia asta am aflat bineintels, cand credeti? Joi (again, nici un anunt, nici un afis, nici macar o amarata de soapta)...cand era o ceata cumplita afara si un frig de nu mai zic. Noi eram la un laborator. Forfota pe tema asta pe holuri, nimeni nu stia nimic de copaci. Dupa ceva vanzoleala vine triumfatoare vestea cea buna: s-au gasit copacii, uraaa! Hai sa iesim afara...care mai de care imbaracati mai subtire, mai cu tocuri, mai cu unghiile facute:)) Ceata de studenti batuti de vant ajunge pe iarba verde (batuta de vant si ea). Acolo, cativa neni echipati, frate, cum trebuie cu cizme de cauciuc, pufoaice pe ei si toate cele. Ni se spune sa asteptam. La un moment dat apare decanul, isi murdareste si el un pic pantofii, zambeste la 2-3 aparate de fotografiat, planteaza un copac impreuna un student, si gata. S-a terminat actiunea de plantare a 50 de copaci in campusul universitatii. Studentii se imprastie sa se dezghete in primul bar care le iese in cale.

Deci, organizarea e de tot r*****l !!!

Ni se tot repeta ca dupa ce terminam facultatea asta trebuie sa stim sa facem ceva practic, sa avem putina experienta la ceva cat de mic, ca de exemplu prelevare de proble, concentrarea lor, recunoasterea unor specii pana la nivel de ordin, sa zicem, sa avem si noi o bucatica la care sa ne pricepem...ca doar invatam atatea in facultate!

Mda, si acum sa va explic cum invatam. La lucrarile practice se presupune ca trebuie sa fecem lucruri practice, nu? Dooh! In schimb, noi ne uitam la slide-uri despre cum sa folosesc anumite intrumente si teste de determinari a diferitilor parametri, scriem pe foi despre asta, trebuie sa invatam asta, ni se arata instrumentul sau kitul respectiv de testare, dar doamne fereste sa punem mana si sa facem si noi ceva practic. Ni se arata in imagini si ni se explica cum functioneaza, si trebuie musai sa retinem asta, dar sa facem si noi ceva practic? Pauza!

Deci, daca o sa vreau sa ma angajez undeva pe domeniu o sa zic cam asa: "Dom'le, eu nu stiu cum sa folosesc un fileu cu tractiune pe orizontala pentru fitoplancton, n-am facut asta in viata mea, nu stiu sa folosesc un fitotest de determinare a toxicitatii unui anumit mediu, nu stiu cum sa recunosc anumite specii daaaar...iti pot spune tie cum sa faci asta! Iti pot explica asta si scris si oral si tip grila daca daca vrei, sau chiar pe note muzicale daca ti-e mai usor sa intelegi!" 

Am observat ca atunci cand vine vorba de facut ceva practic, majoritatea studentilor sunt interesati, vor sa puna mana, sa vada, sa incerce, chiar si cei care au restante peste restante, chiar si cei  nu prea dau pe la facultate sau sunt aparent dezinteresati, toti vor sa FACA  ceva....nu doar sa scrie, sa asculte si sa memoreze! Ar trebui sa mizam pe asta ca sa-i invatam ceva pe studentii astia, nu??

Aaa, si reprosul constant  (pe care pana acum chiar il consideram unul real si corect), este lipsa noastra de interes fata de ceea ce facem la facultate, lipsa noastra de timp dedicat studiului in biblioteca, lipsa noastra de dorinta, de vointa...de entuziasm!:)) Bai fratilor, pai daca mie (care la inceput murem de nerabdare sa inceapa facultatea si chiar imi placea si vroiam sa fac, sa aflu si sa stiu) mi-a disparut entuziasmul si interesul, inseamna ca e ceva in neregula cu voi, nu credeti?

Si asta se datoreaza interpretarii romanesti asupra sistemului de studiu bologna. Stiti voi, faza in care timpul de studiu la o facultate s-a redus cu un an, pentru ca accestul sa cada pe studiul individual al studentului, pentru interesul lui fata de ceea ce ii starneste neuronii sa joace hore, un sistem bun, dupa parerea mea. In interpretarea romaneasca a lui asta inseamna sa predai ce ai de predat la cursuri si dupa aia sa te doara-n pix de ce face studentul...ca doar e studiu individual, nu? Si de-ar fi doar asa! Nu, fenomenul este insotit de profesori care se dau cu capul de ceasul mortii ca nu mai au timp sa predea toata materia dar in acelasi timp nu fac un efort sa o restructureze, indeasa cat de mult pot ei in timpul limitat al cursurilor si al orelor de lucrari practice, te indoapa cu teancuri de cursuri si date pe care tu nu poti sa le corelezi cu natura si viata pe care noi chipurile o studiem de fapt, pentru ca tu nu ai facut mai nimic practic. Dar ai invatat sa reciti poezii!

Deci sistemul in care accentul se pune pe student nu inseamna ca profesorul trebuie sa il stimuleze cumva, sa dea teme de cercetare pentru acasa, sa programeze dezbateri pe diferite subiecte la curs, sa asculte si sa corecteze proiecte prezentate in fata colegilor, proiecte care pot sa te ajute la construirea licentei, sa poarte un dialog si nu un monolog si sa fie dur si sa sanctioneze studentii care inca nu pot sa se adapteze noului sistem, sa ii impinga de la spate sa le pese si sa fie entuziasti, pana cand asta o sa fie ceva natural, pana cand o sa vin eu din nou cu interes la cursuri, fara sa fac exercitii de intindere a muschilor mainii inainte (pentru scris, of course), pana cand o sa vin cu mintea zbarnaind, preocupata de o idee care mi-a venit si despre care vreau sa vorbesc, sau cu o nedumerire despre care am citit pe net pe tema data de profesor, cu nerabdarea de a auzi si ce au de spus ceilalti colegi ai mei, nerabdarea de a discuta, de a interactiona, nu doar de a tacea, asculta si scrie. Nu, in interpretarea romaneasca accentul pus pe student nu inseamna nicidecum asta! Si ca tot vorbeam mai devreme de studenti indaratnici care nu se pot adapta sistemului idilic descris de mine, nu e neaparat rea vointa...doar o plutire in nestire, o amortire a creierului de altfel activ si curios in starea lui naturala, datorata lipsei de provocari, de cerinte care sa implice si gandire, nu doar memorare.

In teorie, totul e perfect, studentii sunt "wonderful", profesorii planteaza impreuna cu stundentii copacei in campusul universitatii, la lucrarile practice noi invatam sa facem diverse lucruri practice, suntem interesanti si entuziasti, murim de nerabdare sa ii punem intrebari domnului Akasaka, avem ambitii mari dupa terminarea facultatii si vom ajunge cu totii sa lucram satisfacator in domeniu. In practica? Pai aici lucrurile stau cu totul alftel...ca sa va scutesc de inca o descriere acida, in practica, tot ceea ce am spus mai sus se desfasoara invers.

Si culmea e ca toata lumea s-a acomodat cu asta, ne-am complacut cu totii in mlastina asta, in lantul asta al slabiciunilor pe care generic il numim sistem. Sistemul e de vina, dom'le, sistemul! Pai sistemul suntem noi, oameni buni, pornind de la profesorii ignoranti pana la studentii nepasatori, cu blugi si tenesi si guma intre masele. Si nimeni nu crede ca poate face ceva...ca sistemul cu s mare e undeva acolo sus mare si puternic si toate actiunile si initiativele tale ar fi de prisos, ca oricum nu o sa se schimbe nimic. Ei bine, datorita voua, celor din universitatea asta, am ajuns si eu la aceeasi gandire pesimista si paienjenoasa. Eu, care pana acum credeam in lucruri bune, credeam in dreptate si in corectitudine, in comunicare intre profesor si student, credeam intr-un respect care se castiga si nu se impune cu forta, credeam ca impreuna putem schimba ceva, credeam... Acum nu mai cred, am devenit gri si tacuta, o fantoma care bantuie pe holurile facultatii si se intreaba la modul cel mai serios, ce caut eu aici? Care, in pofida celorlalti studenti care au ajuns de mult la concluzia opusa, incearca sa se convinga ca e bine, ca e ok, ca o sa iasa ceva bun din asta, incearca sa isi aminteasca cat de mult ii placea la inceput. Si pe zi ce trece devine din ce in ce mai greu. 

Si totusi am ceva pentru care trebuie sa multumesc facultatii. Ca mi-a deschis ochii si mi-a dat seama ca trebuie sa plec cat mai repede de aici, din orasul asta, din tara asta, din lume asta! Un lucru e sigur, la master cu siguranta nu mai gasiti aici!

Cineva ne zicea la un moment dat ca educatia noastra este ca dresajul la caini. Daca prin teoria reducerii la absurd presupunem ca ar fi adevarata aceasta afirmatie, eu sunt un catel care functioneaza pe baza de provocare, concurenta si recompensa. Scoala asta de dresaj nu-mi ofera nimic din toate astea, la noi la canisa legea o fac lesa si lantul.

Si apropo de recompensa, fiind o studenta "buna", cu note/medii mari, trebuie sa primesc o bursa de vreo 3 milioane pe luna. Pana acum nu am primit nimic, probabil dintr-o incurcatura pe care mi-e si teama sa o investigez...cine stie de ce balauri care nu stiu sa citeasca un extras de cont, sa raspunda la un salut sau sa arate respect si politete, o sa dau prin birourile ticsite de oameni plictisiti prin care o sa umblu.

Gata, am terminat cu frustrarile unei studente, stranse si inghitite cu forta timp de un an si jumatate, lungi si corozive pentru piele de prof, balsam pentru piele de student, reale si dureroase pentru mine.

Nu imi imaginez ca ati avut rabdare sa cititi tot. Dar ma simt bine ca am scris toate astea aici. Si daca va imaginati ca nu as vrea sa citeasca vreun profesor de-al meu asta va inselati. Dimpotriva, nu m-ar deranja catusi de putin, si ,ca sa stiti si cine este autoarea acestei blasfemii, iat-o: Ioana Matei, anul II Ecologie si protectia mediului, grupa 1, Universitatea Ovidius. Gata, acum puteti sa ma ardeti pe rug pentru asta.

Ma culc. In loc sa numar oi pana vine Mos Ene, in seara asta o sa incerc sa fac o lista cu lucrurile bune, pozitive si facute cu profesionalism din facultatea asta, acum ca monstri cei negri si urati au fost scuipati aici pe fila asta de blog, sa va ingretoseze pe voi probabil (sorry about that) si sa va faca sa va intrebati daca merita sa va casatoriti cu actualul iubit, sa faceti un copil care cand ajunge la 20 de ani o sa sufere ca mine, sub o masca de furie. Dar, hey, daca luam toate astea ca numar de ani, sa zicem ca o sa treaca vreo 25 pana atunci si poate lucrurile se mai schimba intre timp. So, it's worth a try...:P

Noapte buna!

P.S. Am vorbit numai de lucruri urate mai sus. Trebuie totusi sa va mai spun ca tot in aceasta facultate am intalnit si cativa oameni de exceptie, profesori in adevaratul sens al cuvantului care isi fac treaba cu profesionalism si la ale caror cursuri imi face o reala placere sa particip.

Tweet